Ţi s-a întâmplat să te simţi mai morocănos, mai apatic, în special iarna? Un motiv ar putea să fie insuficienţa luminii solare, deoarece zilele sunt încă prea scurte. Dar nopţile foarte lungi nu trebuie să fie și întunecate, ci pot fi romantice, seducătoare, tihnite sau, de ce nu, transformate în zile de muncă eficientă ori de distracţie, deoarece există sisteme de iluminat pentru orice spaţiu, gust și tip de activitate. Lumina este cea care dă culoare lucrurilor, ne induce starea de bine, de confort, ne îndeamnă la acțiune ori la relaxare, de aceea merită toată atenția în cadrul unei amenajări. Când cumperi un sistem de iluminat, fii atent la următoarele aspecte: În aplicele sau lustrele cu abajoare gen glob de plastic sau de sticlă se pun doar becuri care nu se încălzesc prea tare, deci clasice, dar cu număr foarte mic de wați sau cele economice ori cu LED, ce rămân reci. Variatoarele de lumină nu sunt compatibile cu neoanele și becurile economice. Întrerupătoarele și comutatoarele cu LED interacționează nefericit cu becurile economice sau neoanele (acestea rămân încărcate cu sarcină electrică și par pe sfert aprinse) cărora le scurtează durata de viață. Păstrează cu atenție bonul fi scal, certificatele (de garanție și conformitate) și instrucțiunile, pentru a benefi cia de garanția comercială și a putea schimba, la nevoie, produsul. Contactează un electrician autorizat pentru montaj, deoarece în anumite cazuri garanția este acoperită doar în aceste condiții, în plus sigur nu vrei să-ți expui familia sau angajații la vreun risc de accident. Dacă amenajezi un spațiu cu umiditate sporită, cum este baia sau o terasă, alege sisteme de iluminat acoperite și concepute și echipate pentru a evita orice problemă. Ține cont de echivalările în ce privește intensitatea luminii între mai multe tipuri de becuri. Reține că numărul de wați notat pe ambalaj se referă la puterea și consumul obiectului, nu reflectă capacitatea de a lumina a unui bec. Unitatea de măsură a iluminării este luxul, iar cea a fluxului luminos este lumenul. Ce becuri să alegi Cu toții suntem conștienți că trebuie să economisim resursele planetei și să contribuim la diminuarea poluării, de aceea, dacă nu putem să investim în panouri fotovoltaice (care transformă energia luminoasă a soarelui în energie electrică), măcar să alegem produse de calitate, cât mai eficiente și mai durabile, ca să reducem totodată și factura la electricitate și cheltuielile casnice pe ansamblu. Și, dacă pe vremuri lumânările constituiau singura sursă de iluminat, acum lucrurile stau cu totul altfel. Tehnologia în domeniul iluminatului a evoluat extrem de rapid în ultimii ani. Becurile, neoanele și ledurile își dispută aprig supremația și fi ecare își aduce propriile argumente pentru a fi cumpărat. Becuri clasice, cu incandescență Avantaje: cel mai redus cost, destul de durabile, diverse forme Dezavantaje: consum foarte mare, fapt pentru care au fost teoretic scoase de pe piață căci, în fapt, încă se găsesc de cumpărat, în magazine de cartier și nu numai Becuri cu halogen Avantaje: lumină foarte plăcută, creează o ambianță caldă Dezavantaje: degajă prea multă căldură Becuri economice și neoane Avantaje: culori și intensități variate, eficiență sporită, durată mare de viață, nu încălzesc Dezavantaje: la unele pare să vibreze lumina, ceea ce obosește în timp ochii, becurile cu spire necesită atenție sporită la manipulare, neoanele au nevoie de corp de iluminat special cu droser și ștarter; nu sunt compatibile cu unele întrerupătoare Becuri și neoane cu LED Avantaje: cel mai redus consum de electricitate și cea mai nouă tehnologie în domeniu, lumină foarte plăcută, forme diverse, atât în ce privește bulbul, cât și sistemul de montaj, le găsești și sub formă de tub (de forma neonului) și sub formă de bandă etc., durabilitate foarte mare Dezavantaje: cost sensibil mai mare față de celelalte, datorită tehnologiei de ultimă oră. Cum alegi corpurile de iluminat Magazinele abundă în oferte interesante și modele care mai de care mai atrăgătoare, dar la alegerea corpurilor de iluminat, deci a lustrelor, aplicelor, becurilor, trebuie să ții seama de caracteristicile spațiului în care se amplasează, aici încluzând stilul camerei, funcțiunea acesteia, dimensiunile, nevoia de lumină artificială și altele. Cât privește stilul sistemelor de iluminat, acestea se aleg în ton cu stilul general al încăperii în care se folosesc, unei camere cu decorațiuni foarte bogate, strălucitoare, cu stofe și stucaturi i se va potrivi poate un candelabru de alamă cu elemente de cristal. În schimb, dacă ai o cameră modern amenajtată i se potrivesc mai bine spoturile, corpurile cu becuri în linie, cu abajururi mobile, cu tije flexibile, cu forme neobișnuite. Citeste si: 7 beneficii ale soarelui Și dimensiunea spațiului contează. Astfel, o cameră de zi generoasă necesită o lumină centrală din tavan, dar și aplice montate pe pereți și care să creeze atmosferă intimă sau poate vreun lampadar într-un colț, pe când într-o încăpere micuță, o singură sursă de lumină este de ajuns. Dacă stai într-o cameră scundă, o lustră joasă va da impresia de spațiu și mai mic, de aceea în acest caz se merge pe varianta unei plafoniere. Totodată într-o cameră foarte înaltă un singur corp de iluminat montat pe tavan va părea insuficient și nepotrivit cu ansamblul. Funcțiunea camerei are și ea un rol decisiv, astfel într-un dormitor se merge pe ideea de lumină difuză, de ambient, care să calmeze, pe când într-o cameră de zi se cere lumină echilibrată și albundentă, care să te îndemne la activitate. Cât despre eficiență, reține și că o lustră sau o aplică ale cărei becuri sunt îndreptate spre podea va ilumina mult mai bine decât un model similar, dar cu tijele becurilor îndreptate spre tavan sau cu abajururi complet închise. Lumina este și cea care scoate în evidență un loc aparte dintr-o cameră, astfel dacă deții un tablou, o sculptură, o vază sau alt obiect de valoare, merită să-i montezi în vecinătate o aplică, un mic proiector care să-i garanteze vizibiliatea meritată. O sursă de iluminat bine aleasă va atrage privirea musafirilor asupra colecției de farfurii decorative, asupra cupelor obținute, a unei armuri sau diplome. Abajururi speciale handmade Dacă te numeri printre cei creativi, pasionați de bricolaje, nu rata ocazia de a-ți înfrumuseța casa cu un abajur creație proprie. Și nici nu este chiar atât de greu de obținut. Materiale alegi după inspirație, iar idei sunt o mie, de la abajurul din pânză, croit după modelul celui vechi și legat cu un șnur, la cel din sfoară înfășurată pe cadrul de metal, la cel din scoici lipite între ele, la cel din hârtie de șervețel ori, cerată, lamele de lemn, fulgi (pentru ceva delicat, elegant) ori chiar o răzătoare metalică (pentru un aspect modern, industrial), iar opțiunile ar putea continua. Mai ai și posibilitatea de a obține un corp de iluminat cu totul aparte, dacă îți pui amprenta artistică prin pictură. Cel mai simplu de decorat sunt lampioanele din hârtie de orez, care nici nu costă mult. Câteva tușe de acuarelă cu care să închipui o floare, un simbol sunt de ajuns Tot foarte simplu de făcut sunt aplicațiile de fundițe, nasturi colorați, paiete, strasuri, dantele, care fie se cos, fie se lipesc cu pistolul de silicon fierbinte sau alte soluții adezive. Tendințele în domeniu Lumea actuală în continuă schimbare se reflectă și în tendințele privind corpurile de iluminat. Se observă în acest domeniu o diversitate deosebită, atât în privința formelor cât și a materialelor, se mizează pe flexibilitate, adaptabilitate, eficiență. Dacă în trecut o veioză putea avea doar o formă fixă, acum găsești multe modele cu braț mobil, în mai multe puncte sau chiar flexibil, cu variator de intesitate a luminii, cu becuri care consumă foarte puțin. Și lustrele țin pasul cu moda și nu doar ca aspect, majoritatea sunt prevăzute cu telecomandă, unele au câte două feluri de iluminat (cu bec sau cu LED), cu tije mobile sau flexibile, pentru a putea fi adapate la cerințele oricăuri utilizator. Cât despre eficiența energetică și reducerea consumului, pe lângă diversele tipuri de becuri (cele mai economice fiind cele cu LED), găsești la preț mic inclusiv aplice cu senzor de prezență, foarte economice și ideale pentru spații de trecere, gen holuri, paliere de bloc, garaje. În plus, există foarte multe modele de lămpi solare, bune pentru iluminatul grădinii și nu numai, inclusiv plutitoare, care au și prețuri accesibile. Iar lumina pe scări sau în dressing poate veni și de la o bandă cu LED-uri. Tot ca tendință actuală se numără conectarea sistemelor de iluminat la dispozitive ce permit controlul de la distanță prin intermediul unei conexiuni la internet prin calculator sau telefon de nouă generație. Și preocuparea pentru conservarea naturii și reciclare se regăsesc, inclusiv în oferta unor firme ce produc abajururi integral din carton. De remarcat este că percepția despre sursa de iluminat s-a modificat sensibil în ultimele decenii, ea a fost coborâtă din tavan, unde era un simbol al soarelui atât de necesar și inaccesibil, în jurul oamenilor, mai întâi pe pereți, apoi pe birouri, s-a fixat în mobilă (spoturile din biblioteci și dulapuri) și la final în zona podelei sub formă de lămpi sau chiar spoturi încastrate în pardoseala de sticlă sau alt material. Am putea spune, metaphoric vorbind, că omul în sfârșit a îmblânzit lumina și a transformat-o. Corpurile de iluminat nu mai reprezintă doar simple mijloace de suplinire a soarelui, ci au devenit prezențe decorative de mare impact, fiind creatoare de atmosferă. Lumina artificială pare chiar că a devenit un personaj al amenajării interioare, unul mereu diferit, în continuă schimbare, sezon după sezon și an după an, după cum de altfel suntem și noi, oamenii, și locuințele noastre. Citeste si: Greșeli comune pe care le facem cu sursele de lumină artificială din casă Text: Monica Viericiu Sursă foto: iStock Distribuie articolul pe: