Spânzul (Helleborus) împodobeşte grădina primăvara devreme cu flori delicate, într-o mulţime de nuanţe pastel sau în culori regale, catifelate, de roşu burgund şi cafeniu. Menţionat încă din Evul Mediu ca fiind o plantă extrem de toxică, spânzul este folosit în medicină pentru tratarea diferitelor afecţiuni, precum bolile de inimă sau reumatism. Este un bun adjuvant în reabilitarea circulaţiei venoase, a artritelor, varicelor, chiar entorselor sau luxaţiilor. În cazul tratamentului intern, spânzul poate ajuta în vindecarea cancerului, a chisturilor ovariene, a infecţiilor interne sau a leucemiei. Citeşte despre Drumul florilor, de la răsad la aranjamentul artistic Ca plantă de grădină, este uşor de îngrijit, însă uneori poate avea probleme. Iată câteva remedii pentru diverse situaţii cu care te poţi întâlni: 1. Este atacat de dăunători Planta prezintă orificii pe suprafaţa frunzelor, părţi lipsă din tulpină, se degradează şi moare. La o analiză mai atentă putem observa urme lipicioase pe întreaga plantă, ceea ce reprezintă indicii lăsate de melci, care s-au înfruptat din spânz. Fiind dăunători destul de des întâlniţi în grădini, o igienă generală nu strică. Scapă de resturile de plante şi de buruieni, dar şi de ghivecele goale întoarse, care pot ascunde moluşte. În cazul unui atac puternic, tratamentul se face folosind moluscocide conform indicaţiilor de pe ambalaj. Vezi Cum poate fi influenţat modelul florii de tipul de polenizare 2. Nu înfloreşte Spânzul nu se mai dezvoltă, stagnează brusc şi nu înfloreşte, chiar dacă prezintă boboci. Unele părţi ale frunzelor pot fi şi ele atacate, prezentând mici orificii. De cele mai multe ori afidele ne atacă plantele dragi, iar dacă nu acţionăm din timp, le putem pierde definitiv. Afidele sunt mici insecte de culoare verde, maro sau chiar negre, care extrag seva din plante, cu care se hrănesc. Acestea pot transmite şi viruşi de la o plantă la alta, ceea ce este foarte grav, deoarece viruşii nu se pot trata. Afidele se combat prin folosirea unor insecticide conform etichetei sau a clasicelor amestecuri de săpun cu spirt, cu care se spală planta. Citeşte mai multe sfaturi de cultivare pentru spânzul de grădină în episodul 2 şi în episodul 3 al acestui articol. Articol apărut în revista Casa şi grădina Text: Adriana Bărar Foto: Fotolia/© lucaar Distribuie articolul pe: