Tamarind şi nisipero, plante curative

Tamarind şi nisipero, plante curative

www.pixabay.com
www.pixabay.com

Natalia Băjănaru, Bucureşti
Dragii mei prieteni,
Prezint două plante cu puteri curative, pe care le am în colecţia mea.
Tamarindul, decorativ prin frunzele deosebite, persistente, florile frumoase alb-roz, creşte în orice sol, dacă are soare din plin. Deşi arbore exotic, face parte din familia leguminoase şi fructele sunt păstăi brune. Fiecare teacă are 5-8 sâmburi, maro închis, forme neregulate, colţuroase, din care se fac decoraţiuni. Eu le-am lăsat 2 zile la înmuiat, apoi le-am decojit şi le-am pus la încolţit. Pulpa tecilor este cărnoasă, dulce, astringentă uşor şi conţine multe vitamine (mai ales B) şi minerale (mult calciu). Tecile, de 12-15 cm, au coaja tare, se desfac uşor şi se consumă crude sau ca mirodenie. Nispero (familia moşmonului) are fructe galbene ori roşiatice, după soi, de mărimea unei caise, cu miez suculent, gust plăcut, dulce-acrişor, astringent, bogat în zaharuri, acizi, pectină, vitamina C. Se consumă proaspete ori în dulceaţă şi tratează faringita, problemele respiratorii ajută digestia. Fiecare fruct are un sâmbure maro, cât o măslină. Eu am ţinut câteva zile în apă sâmburii din fructe proaspete, apoi cu vârful unei forfecuţe i-am decojit şi i-am pus la încolţit. După 10 zile au încolţit plăntuţele. Nispero este un arbust mai mare, cu frunze persistente, simple, de 10-25 cm. Florile decorative, albe, apar la sfârşit de toamnă. Pentru plante puteţi suna la 0735.031.910.

Distribuie articolul pe: