Tavan cu stil si camera mai inalta

Tavan cu stil si camera mai inalta

tavan cu stilDe cele mai multe ori, când decorăm o cameră, uităm de ceva. Uităm de tavan. Indiferent ce schimbări facem în casă, cât de des ne schimbăm mobilierul, tavanul este de cele mai multe ori ignorat.
Dar întrebarea este ce poţi face unui tavan?

Tavanul este cel care face o cameră să pară înaltă sau joasă, este cel care îţi evidenţiază candelabrul, şi până la urmă este cel ce finalizează look-ul unei camere.

Iar într-o casă cu stil ai nevoie de un tavan cu stil.

Fii îndrăzneţ.
Chiar dacă nu ai o cameră foarte înaltă, ci dimensiunea standard, nu înseamnă că trebuie să alegi mobilier “pitic”. Cu piese de mobilier înalte poţi atrage atenţia şi impresia dată este de cameră înaltă.
De exeplu imegineaza-ţi că în camera ta de înălţime standard pui un dulap înalt până în tavan. În momentul în care te uiţi la dulap, ochii ţi se vor plimba de jos până sus, iar impresia de cameră înaltă va fi clară.
Deşi poţi pune mobilier foarte înalt în camere nu foarte înalte, regula spune că nu poţi pune mai mult de o piesă. Dacă sunt prea multe piese de mobilier înalte în cameră, efectul de înălţime este pierdut.dormitor

Înalţă tavanul.
Procedura standard pentru a face un tavan să pară mai înalt este să-l vopseşti în aceeaşi culoare cu pereţii. În felul acesta, linia separatoare dintre perete şi tavan devine puţin observabilă, de aici şi efectul de pereţi ce nu se mai termină.
Un alt truc ar fi să-i dai tavanului o culoare metalică. Încearcă cu bronz sau auriu. Strălucirea acestor culori vor lumina camera şi vor aduce stil.
Culorile metalice, datorită aspectului, fac tavanul să pară mai înalt.

Alte trucuri.
Pentru a face tavanul să pară mai înalt, evită să montezi draperiile exact în deschizătura ferestrei. Pune galeria cu 20 cm mai jos de tavan şi alege draperii până la podea. În felul acesta, prin lungimea draperiilor, camera va părea mai înaltă.
Dacă ai curaj, poţi monta galeria chiar la înălţimea tavanului. Lucrul acesta va face camera să pară şi mai înalta, dar nu uita că draperiile trebuie să atingă podeaua, altfel se pierde efectul.
Pentru a înălţa camera ai nevoie de verticalitate, aşa că poţi alege tablouri, sau tapet cu modele (dungi) verticale.

Şi să nu treci cu vederea peste sistemul de iluminat. Iluzia de înălţime o dau spoturile şi aplicele. Poţi alege acele sisteme de iluminat la care se poate schimba poziţia becurilor, au aleasi efect de înălţare, şi au şi avantajul de a îndrepta lumina spre anumite zone ale camerei.

Tavanul nu trebuie abandonat, el fiind cel ce definitivează aspectul unei camere. Şi dacă ai un tavan cu stil, atunci şi camera va avea stil.

 

Sursa foto:  alexandre zveiger, 2mmedia   – Fotolia.com

Distribuie articolul pe: