Tonuri și linii rafinate – O experienţă tactilă și vizuală, ce alătură metal şi sticlă, lemn şi răşini plastice sau materiale textile particularizează această vilă cu o arhitectură contemporană. 1. Aceasta este o vilă situată într-un ansamblu rezidențial premium, cu un set aparte de principii privind respectul față de natură și implementarea arhitecturală în raport cu mediul înconjurător. Clienții, un cuplu tânăr și dinamic, cu un simț estetic cultivat, și-au dorit un proiect contemporan, gândit într-o paletă cromatică sobră, în tonuri închise de gri şi cu accente de auriu, ce conferă o notă elegantă, cu forme simple, care trimit spre minimalism, şi cu piese cu valenţe sculpturale. 2. Spațiile ample au fost concepute într-o relație fluidă, astfel încât, chiar și când sunt separate între ele, există în continuare o comunicare vizuală, fie prin folosirea unui perete din sticlă clară, fie prin folosirea unei biblioteci-paravan. Nucleul zonei de zi este diningul, în jurul căruia se articulează restul spațiilor. Una dintre piesele create de Antonio Citterio pentru B&B Italia, masa Argo, este elementul central al încăperii, având în jurul ei șase dintre scaunele-icon ale Patriciei Urquiola. Întreaga compoziție capătă valențe sculpturale prin folosirea unei lămpi arhitecturale, Wireflow, creată de Arik Levy pentru Vibia, o interpretare modernă şi contemporană a clasicului candelabru. 3. O bibliotecă realizată din MDF şi elemente metalice, asemenea unui trafor, continuă această compoziție, separând zona de living de cea de joacă, destinată copiilor. O canapea de dimensiuni generoase completează spațiul. Bucătăria, gândită tot într-o formă sculpturală, prin folosirea unor artificii ce o împart în trei registre orizontale, a fost proiectată să corespundă nevoilor ergonomice ale clienților și, în același timp, să fie o reflexie a zonei de living: aceeași eleganță și simplitate, în aceleași tonuri cromatice. Arh. Diana Stere E-mail: diana@dianasterestudio.ro, www.dianasterestudio.ro,Tel.: 0729.061.315 Piesele cu dimensiuni generoase și cu fețe duble animă un interior, subliniind fluiditatea decorului. Distribuie articolul pe: