Trandafirii cățărători cresc foarte repede în tufe mari și încâlcite și, dacă nu îi tăiem și nu îi menținem ordonați, vor înflori din ce în ce mai puțin. Citește mai jos care sunt pașii necesari pe care trebuie să-i urmezi pentru ca trandafirii tăi să arate perfect întregul an și urmărește filmul pentru câteva exemple practice. Scânteioarele (Forsythia) au înflorit deja, deci este cam ultimul moment în care mai poți tăia trandafirii cățărători. Înainte să începi această operațiune, este foarte important să știi care anume sunt crengile care trebuie tăiate. Citește despre Trandafirii de dulceață Trandafirii cățărători – structură În primul rând, identifică crengile principale – sunt acele crengi foarte lungi care cresc direct din pământ. În mod ideal, pentru ca trandafirii cățărători să se umple de flori, aceste crengi trebuie legate într-o poziție cât mai aproape de orizontală. Aceste crengi nu trebuie scurtate niciodată, ele vor fi îndepărtate doar în momentul în care îmbătrânesc prea tare, dacă au fost rănite sau s-au îmbolnăvit. (după 4-5 ani). Din crengile principale, trandafirii cățărători produc ramuri laterale. Acestea pot fi scurtate la 30-35 cm de creanga principală. Vestea bună este că pot fi scurtate atât primăvara, cât și de-a lungul anului, dacă au crescut prea mult și au aglomerat grădina.Tăietura se va face la un centimetru deasupra unui mugure, indiferent de orientare. Bine de știut Sistemele automate de irigații În cazul în care o creangă principală a fost ruptă din greșeală sau s-a îmbolnăvit, aceasta se scurtează până în punctul în care lemnul este sănătos. În acest moment – pentru a păstra forma tufei – putem face un schimb. Cea mai apropiată ramură laterală de vârful scurtat al principalei poate fi legată și transformată în creangă principală, în timp ce vârful principalei va fi tratat ca ramură secundară. După ce am curățat tufa de crengi uscate și bolnave și am scurtat lateralele, este momentul să ne îndreptăm atenția către baza tufei. De-acolo vom îndepărta crengile bătrâne (puternic lemnificate), din care dau multe crenguțe subțiri și încâlcite. Acestea vor fi tăiate chiar de la bază, iar această operație va stimula apariția unor tije noi, lungi și flexibile ce vor putea fi legate și tratate ca principale. Aceștia sunt principalii pași pe care trebuie să-i urmezi pentru ca trandafirii cățărători să fie frumoși și fericiți întregul an. În continuare te invit să urmărești un film (în limba engleză) cu câteva exemple practice. Află Cum te poți abona la revista Casa și grădina Foto: Fotolia – orest86; karandaev Distribuie articolul pe: