Trucuri de amenajare pentru case mici

Trucuri de amenajare pentru case mici

În general ne gândim că mic poate să fie doar un apartament la bloc. Cu toate acestea există și case mici, care au și ele nevoie de trucuri de amenajare pentru case mici. Diferența între o casă mică și un apartament la bloc (tot mic), este unul esențial. O casă are macar un metru patrat de pământ, curte sau gradină. Apoi o casă mică este mai mare decât un apartament mic, pentru că indivitualitatea locului, lipsa vecinilor, perete în perete cu tine, fac diferența. O casă mică este oricum ai întoarce problema de preferat chiar și în fața unui apartament mare (părerea mea!).

Casa mică are o sumă de avantaje certe – întreținere eficientă și avantajoasă din punct de vedere economic, costuri reduse, dar și dezavantaje, pentru lipsa spațiului este o problemă indiferent dacă este vorba despre o casă sau un apartament.

Află totul mai multe despre case mici aici, unde vorbim despre proiete de case mici si află ce știm noi despre avantajele și dezavantajele proiectelelor de case mici, dar și aici unde ai un exemplu fabulos de casă mică (foarte mică!).

Dacă îți construiești singur o casă mică aplică cele mai eficiente trucuri de amenajare pentru case mici: ferestre mari, camere mari, chiar dacă pentru asta renunți la camera de oaspeți! Pe lista cu trucuri de amenajare pentru case mici sta bucătăria deschisă (cu o a doua ușă a casei din bucătărie), o baie mică – cu duș și cadă 2 în 1 pentru a face economie de spațiu. Ferestrele mari și compartimentarea eficientă pot compensa unele din dezavantajele caselor mici.

Un sfat: gândește foarte bine amplasarea ușilor și a ferestrelor și dacă poți face proiectul casei cu schița amplasării mobilei și mergi pe ideea organizării pe verticală.

Ferestrele mari cu pervaz, pe care să-l pui în valoare ca parte din decorul din casă sunt un excelent truc de amenajare pentru case mici.

Un sfat: fă-ți un plan care să cuprindă culorile din casă, dar și modul în care se potrivesc unele cu altele, dușumelele, zugrăveala și detaliile legate de tocurile ferestrelor și ușile de interior. Toate par detalii, dar combinate sunt elemente esențiale când vine vorba despre amenajarea caselor mici.

Un dressing sau un spațiu special amenajat pentru haine nu este un moft ci una dintre cele mai bune soluții și un excelent truc pentru amenajarea caselor mici. În locul unui hol inutil de mare mai bine organizezi o cameră pentru haine.

Un sfat: secretul este organizarea. Acesta este în fapt marele truc pentru amenajarea unor case mici, iar organizarea trebuie să înceapă, ca strategie și planificare din momentul în care s etrage prima line pe proiectul viitoarei case. Trebuie spus că locuinţele, indiferent, de dimensiunea lor, pot fi practice sau supra-aglomerate, în funcţie de creativitatea și organizarea celor care locuiesc în casa respectivă.

Pentru casele mici există strategia celor patru secrete: rafturi deschise, depozitare pe verticală, organizare totală şi capacitatea de a şti imediat când vezi ceva de care nu ai nevoie sau pentru care nu ai spaţiu suficient. Proprietarii spaţiilor mici sunt îndemnaţi să agaţe orice, oriunde. Tot ce este suspendat crează impresia de spaţiu. Tocmai de aceea, chiar şi mobila trebuie aleasă în aşa fel încât să aibă picioare cât mai înalte.

Conceptul acesta se numeşte spaţiu negativ, respectiv aerul care poate trece pe sub obiecte oferă iluzia de spaţiu.

În loc de final mai trebuie spuse două lucruri. Aceste trucuri de amenajare pentru case mici trebuie adaptate și filtrate în funcție de nevoile reale ale familiei. Multifuncționalitatea este un alt amănunt care poate trasforma în spații agreabile camerele unei case mici, iar multifuncționalitatea înseamna mobilă funcțională, plăcută cu utilizări multiple.

Al doilea este organizarea perfectă și ultra eficientă a spațiului exterior casei, care poate funcționa ca o cameră exterioară circa 8-9 luni din an, iar în ceea ce privește planul unei case mici, mergi pe varianta caselor cu verandă care îndiferent cât sunt de mici vor părea … mari.

Sursa foto: pixabay.com

Distribuie articolul pe: