Un apartament in stil masculin

Un apartament in stil masculin

Un apartament in stil masculin amenajat de designerul Wanda Dinu – Te surprinde imediat prin culorile mai închise, te face curios prin caracterul insolit și te convinge în final prin formula echilibrată găsită de designer. Răspunsul său la provocare este un decor ce emană calm, forță și siguranță, excelent primit de proprietar.

Citeste si Descoperă un apartament în stil clasic

Dorința proprietarului, un tânăr în primii ani de studii universitare, a fost extrem de simplă și clară. Prima sa locuință personală din București urma să fie sobră, elegantă și stilată, cu tonuri de negru dominante, asemenea unui costum high-class impecabil al unui om de afaceri. Pentru designerul Wanda Dinu era prima amenajare în stil predominant masculin, cu cerințe relativ stricte, diferite față de amenajările anterioare, mai homey, mai solare și chiar cu tente exuberante uneori. Răspunsul său a fost direct și bine nuanțat. Cadrul general al locuinței este dominat de culori închise, neutre, dar este completat de pete de culoare și de accesorii decorative în culori contrastante.

APARTAMENT WANDA
Pe fundalul neutru, dominat de negru și gri, ies la rampă vedetele livingului: canapeaua mov tip loveseat, realizată de Art & Home, tabloul din material textil, de la Prestigious Textiles, lămpile din inox și lampa tip reflector de studio, aduse din Anglia. Foto: Sorin Iacob

Rezultatul este un ambient sofisticat, în care tonurile serioase și grave sunt excelent completate prin intervenții subtile, tinerești și îndrăznețe. Cel mai bun exemplu este vizibil deja din living, unde canapeaua romantică mov, covorul în aceeași nuanță, pernele colorate și numeroasele obiecte din inox nu permit fundalului întunecat să devină apăsător. Diningul atașat la living a fost o altă provocare importantă, deopotrivă pentru compartimentarea casei și pentru designer. Inițial, în prelungirea livingului se afla o terasă spre grădină. Deoarece proprietarul dorea foarte mult un spațiu tip club, de socializare cu prietenii, terasei i-a luat locul o verandă, cu acoperiș din sticlă. În acest nou perimetru a fost creat un spațiu multifuncțional și versatil, ce poate fi alternativ dining, club de biliard sau sală pentru partide de tenis de masă. Piesa principală ce face posibile aceste metamorfoze este masa de biliard, care poate fi rapid acoperită cu un blat pentru a deveni loc de luat masa în dining sau masă de ping-pong. Datorită soluției găsită de designer, acest loc nu pare deloc detașat de restul casei – decorul stilat îl confirmă ca pe o extensie firească a livingului, un separeu rafinat, care completează perfect zona conversațiilor relaxate din living. Un dulap de bar generos, o banchetă lungă cu perne confortabile și o iluminare impecabilă asigură tot ce e necesar pentru o zonă de socializare, care s-a vrut animată, convivială și confortabilă.

APARTAMENT WANDA
Veranda a fost realizată în prelungirea casei, pe locul unei terase. În acest loc e amenajat un spațiu utilizabil ca dining, club, bar, loc de socializare. Vedeta principală este masa multifuncțională, iar decorul original include un desen tematic pe întreg peretele, realizat în cărbune și creion de artista Ruxandra Chivu de la Fêtes des Tissus. Foto: Sorin Iacob

Citeste si Invitație într-un apartament modern cu tușe homey (I)

Accesul spre spațiile mai intime de la etaje se face pe o scară cu un cadru transformat. În locul balustradei, pe casa scării au fost montate panouri din gips-carton, ce închid complet spațiul. Tablouri sau afișe cu mesaje puternice apar din loc în loc și conferă un aer aparte unui spațiu care alt-fel ar fi fost tern și neutru. Biroul de la primul etaj reflectă cel mai bine personalitatea și pasiunile proprietarului. În cadrul minimalist și sobru, cu un birou de lucru impecabil, se remarcă imediat un dulap-cufăr impozant, o hartă de epocă și mai multe cupe și diplome ale succeselor sportive de juniorat.

APARTAMENT WANDA
Patul din dormitorul matrimonial are o alură impozantă, dată în principal de tăblia creată cu materiale textile din Anglia și având ramă din inox. Foto: Sorin Iacob

În dormitorul matrimonial, cromatica aleasă a privilegiat întru totul culoarea preferată. Nuanțele de negru și gri sunt peste tot și nu lasă loc decât unor mici rame sau obiecte decorative din inox. O amenajare ceva mai luminoasă a fost aleasă în dormitorul oaspeților, la mansardă, unde cromatica la fel de frustă e completată de nuanțe crem și ivoire.

APARTAMENT WANDA
Al doilea dormitor, de la mansardă, are același registru cromatic, completat voalat de tapetul în nuanțe crem și ivoire, care creează un decor ceva mai luminos. Foto: Sorin Iacob

Spațiile strict funcționale (băile, bucătăriile) nu se abat de la nota generală, iar pentru mobilier, vopsele sau plăci ceramice au fost alese peste tot culorile închise, cu reflexii satinate. Alte mici completări sunt în curs, în special la mansardă, dar imaginea finală a unei locuințe ieșite din tipare, cu o eleganță indiscutabilă în pofida cromaticii restrânse și cu o sobrietate bine temperată de designer este vizibilă peste tot și demnă de apreciat.

APARTAMENT WANDA
Din două băi mici a fost compusă o baie mare, complet echipată. Pentru plăcile ceramice și peretele decorativ vopsit din fața oglinzii a fost aleasă nuanța negru-grafit. Foto: Sorin Iacob

Citeste si Invitație într-un apartament modern cu tușe homey (II)

Articol preluat din revista Casa Lux nr. 6/2016
Text: Lucian Dobraca. Foto: Sorin Iacob

Distribuie articolul pe: