Foto: Tamara Eftene Tamara Eftene, loc. Brăila, jud. Brăila Dragi cititori, Aceste rânduri sunt rezultatul a două săptămâni de frământări și de durere. Lacrimile mele au secat pentru că cineva s-a crezut mai presus de oricine și mi-a omorât o ființă dragă, o pisicuță. Pisicuța mea, Ducesa, era doar un ghem de blană. Atât de mititică și totuși atât de iubitoare! Am luat-o de pe stradă acum o lună. Era murdară, bătută și fricoasă! A răspuns chemării mele și în scurt timp am devenit cele mai bune prietene. Împărțeam totul, până și porția de lapte. Unde eram eu, hop venea și Ducesa! În fiecare seară dormea pe mâna mea și de multe ori amorțeam și tot nu mă mișcam. Nu voiam s-o trezesc. M-am bucurat de ea doar 2 săptămâni. Am vrut să-i ofer tot ce nu avusese parte. Avea o familie și un cămin! Cred cu tărie că se simțea iubită. În ziua aceea blestemată a cerut afară și nu s-a întors. Am căutat-o în frig cu orele. Totul a fost în zadar, dar în sinea mea am simțit că s-a întâmplat ceva rău. A urmat o săptămână de chin. Am căutat-o peste tot. La câteva zile am aflat adevărul. Câinele vecinului meu a omorât-o. Ceea ce m-a șocat și nu pot înțelege încă: de ce stăpânul său l-a asmuțit împotriva piscuței mele. Nu a făcut nimic ca s-o salveze și când a văzut-o la pământ a dat și el cu picioarele în ea. Scriu aceste rânduri noaptea târziu și tot nu mă pot abține să plâng! Cu ce a greșit un suflet de nici 500 de grame? De ce unii dintre noi se cred mai presus de orice? De unde atâta răutate? Oare animalele nu au suflet? Nici astăzi nu am aflat unde zace micuța mea. Nu am avut ocazia să stau față în față cu acel individ. Vreau să văd dacă are puterea să-și măsoare forțele cu mine. În mine o să aibă curajul să dea cu picioarele? Am atâtea sentimente care nu-mi dau pace. Nu vreau să mai văd animale care suferă! M-am săturat să văd cum unii se cred mai presus de orice pe acest pământ! Nu-mi pot ierta că nu am fost acolo s-o ajut. Nu mă iert că pisicuța mea a murit în așa chinuri. Nu pot să înțeleg cu ce a greșit! Am ajuns să vorbesc zilnic cu poza ei de pe monitorul calculatorului. Cât regret că la noi legea este atât de îngăduitoare cu acești indivizi. Animalele suferă și ele, simt durerea și reacționează la furie… Vreau ca aceste rânduri să fie un apel la umanitate pentru noi toți. Nu este prima pisică pe care o pierd din cauza unor oameni răi. Vă rog să reflectați la aceste rânduri scrise cu atâta durere. În ziua de azi, indiferența naște monștri! Distribuie articolul pe: